Smart Ticketing brand logos
CARMINA BURANA - Bacau
storage/upload/1/2026_09_1788548682_25.jpg

CARMINA BURANA, cu tenorul Ştefan von Korch în linia solistică

20 Martie 2027 Ora 19:00

Teatrul de Vara 'Radu Beligan" Bacau

Concert extraordinar CARMINA BURANA, cu tenorul Ştefan von Korch în linia solistică  – 20 Martie  – Teatrul de Vară Radu Beligan ora 19.00

CARMINA BURANA, lucrarea care la fiecare 2 minute începe să fie interpretată undeva în lume, își găsește drumul spre inima publicului din Bacău, într-o punere in scenă şi interpretare demne de statutul său de emblemă a repertoriului vocal simfonic, în stagiunea Musical Extravaganza coordonată artistic de tenorul bihorean Ştefan von Korch. Reprezentația va însemna pentru melomani șansa de a-l asculta pe tenorul Ştefan von Korch în partitura sa „semnătură," acesta deschizând de-a lungul carierei Festivalul Palermo Classica din Italia dar şi multe stagiuni ale filarmonicilor naţionale cu Carmina Burana. Chiar în această toamnă va deschide stagiunile Filarmonicilor din Satu Mare şi Târgu Mureş, în această lucrare, de referință pentru cariera sa, pe care a interpretat-o deja de peste , 40 de ori. Alături de acesta se vor afla, îndrăgita soprană Oana Maria Şerban şi apreciatul bariton Alexandru Constantin.  

De la forța devastatoare a celebrului „O Fortuna" până la momentele de lirism, exuberanță și umor, publicul va fi captivat de tumultul unic al acestei lucrări, de complexitatea țesăturii orchestrale, de impetuozitatea intervențiilor corale și de liniile solistice fascinante ce vor istorisi povestirile pe care Carl Orff le-a găsit într-o culegere de texte medievale şi le-a transformat în cea mai celebră lucrare vocal simfonică din lume.

Tenorul Ştefan von Korch, coordonator artistic al stagiunii Musical Extravaganza şi solist deosebit de apreciat pentru linia de tenor din Carmina Burana explică: „Există puține compoziții care au depășit granițele muzicii clasice și au devenit parte din patrimoniul muzical universal. «Carmina Burana» de Carl Orff este una dintre ele – o lucrare simbol, instant recognoscibilă, a cărei amprentă sonoră – «O Fortuna» - are o rezonanță inconfundabilă ce trece dincolo de sălile de spectacol, însufleţind manifestări din în arta cinematografică, teatrală, sau coregrafică şi multe altele. Şansa de a o asculta live pe scenă, în deplina ei întrupare şi complexitate artistică este o experienţă transformatoare, pentru orice spectator şi o probă de măiestrie pentru artişti.

Cu o fascinantă structură circulară – ce simbolizează însăşi forţa implacabilă a destinului, Carmina Burana întruchipează muzical în 24 de tablouri tumultul vieţii, dorinţa, bucuria, renașterea naturii şi chemarea plăcerilor carnale, fiind tematic la fel de actuale azi ca şi în ziua premierei spectacolului, ce a avut loc în 1937, iar o dovadă a forței sale extraordinare de a fascina generații întregi de ascultători este chiar faptul că la fiecare două minute, undeva  începe o nouă interpretare a acestei capodopere, pe care sunteţi invitați să o descoperiți sau redescoperiţi.

Solistul spune: „Vă invit să ne bucurăm împreună de această compoziţie de o intensitate extraordinară, aflată la limita capacităţii vocii umane."

Despre ** Ştefan von Korch – Tenor, solist gazdă  Musical Extravaganza**

Ştefan von Korch, aplaudat pentru linia de tenor din Carmina Burana dar şi pentru rolurile din „I Puritani," „Bărbierul din Sevilla", „Rigoletto", „Elixirul Dragostei," sau „Falstaff", incântă publicul lunar în postura de solist-gazdă şi coordonator artistic al stagiunii Musical Extravaganza, proiect de pionierat cultural derulat în capitală, cu extensii şi pe scenele din Braşov, Piteşti, Sibiu, Craiova şi Târgu Mureş. 

 Cu o prezenţă dinamică în viaţa culturală naţională şi nu numai, Ştefan von Korch va deschide în această toamnă stagiunile Filarmonicilor din Satu Mare şi Târgu Mureş în lucrarea sa semnătură, „Carmina Burana" şi va reveni pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în concerul „Duelul Tenorilor,"  iar de la început de an, a fost deja prezent pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la Filarmonica Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, Arad şi pe scena Operei Naţionale din Iaşi în „Văduva veselă 2.0," în regia lui Andrei Şerban.

În 2025 a fost singurul solist român în concertele  de mare tradiţie "Los Tres Tenores, " din aAmerica Centrală, alături de solişti din Spania şi Honduras, a debutat la Ateneul Român în "Concert la Curtea Imperială," a deschis stagiunea Filarmonicii Arad cu "Carmina Burana", lucrarea sa „semnătură," în care a şi început anul pe scena Filarmonicii de Stat Transilvania .

Este vocea inconfundabilă  pentru linia de tenor din Carmina  Burana – un pasaj aflat la limita capacităţilor vocii masculine, prin a cărui interpretare navighează cu o ușurință debordantă. Graţie manierei de interpretare  acestei lucrări a fost invitat în peste 40 de spectacole de Carmina Burana, în  Filarmonicile şi Instituţiile de cultură din ţară, dar şi peste hotare, în 2024 revenindu-i onoarea de deschide Festivalul Palermo Classica în această lucrare, cu o apariție aclamată în presa din peninsulă şi din România deopotrivă.

 Numele său se leagă şi de peste 15 spectacole la Opera Naţională din Bucureşti unde a fost de-a lungul vremii invitat în „Bărbierul din Sevilla,, „Elixirul Dragostei" şi „Falstaff," dar şi de premiera naţională a operei "I Puritani," de Vicenzo Belinni, una din cele mai înalte partituri scrise pentru voce masculină.

 Anul 2024 l-a încheiat cu apariţii de marcă la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian,  la  Sala Palatului şi la Filarmonicile din Târgu-Mureş şi Timişoara. 

 În anul 2023 a fost singurul solist român din turneul China Tour 2023, alături de Orchestra Reino de Aragon din Spania.

 A bucurat publicul cu vocea sa în 3 premiere naţionale: "I Puritani" şi "La Sonnambula," ambele de Vicenzo Bellini, lucrarea vocal-simfonică "Messa di Gloria" de Rossini, dar şi în premiera europeană "Traiano in Dacia."

 În decursul vremii a interpret al rolurile specifice vocii lui din foarte cunoscutele opere: "Rigoletto", "Bărbierul din Sevilla", "Elixirul Dragostei", "Don Pasquale", pe scenele Operelor din Bucureşti, Cluj şi Iaşi şi este o prezenţă constantă pe scenele filarmonicilor naţionale, "Requiemul" de Mozart, „Oratoriul de Crăciun" de Bach şi „Longesangt" de Mendelssohn.

Pe plan internaţional a concertat la Metropolitan Concert Hall Tokyo, Zhuhai Opera House, Nanjing Poly Grand Theatre şi Chongqing Grand Theatre, Opera Kaiserslautern Germania, Auditoriumul din Zaragoza, Palatul Steri din Palermo, Teatro Verdi Padua Italia, Sala de concerte a Academiei de Muzica Zurich, Teatrul National Bratislava.

Oana Maria Şerban – ** Soprană **

Cu un zâmbet cald și o voce care îmbină sensibilitatea cu forța, Oana Șerban cucerește scenele din țară și din străinătate. Timbrul ei aparte are puterea de a transforma fiecare piesă într-o poveste și fiecare notă într-o emoție. De la energia rolurilor de operă, la delicatețea pop-operei și bucuria musicalului, Oana trăiește fiecare apariție pe scenă ca pe o întâlnire cu publicul de suflet.

În acest an a debutat în Rosina din "Bărbierul din Sevilla" pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, iar în 2025, soprana Oana Maria Şerban a fost „Elle" – unicul personaj din „Frumosul indiferent" şi „Vocea umană," pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian," a interpretat personajul Miss Honey în „Matilda," musicalul Operei Comice pentru Copii premiat în Gala UNITER . 

 Cu un an mai devreme, talentata soprană de coloratură a cântat în Grădinile Palatului Versailles, cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice de la Paris, a performat la Musikverein din Viena  în rolul Dochiţa din Opereta „Crai nou", alături de Opera Naţională din Bucureşti şi a debutat la Opera Națională din București în 2023  în rolurile Olympia din opera Povestirile lui Hoffmann, de J.Offenbach, Gilda din opera Rigoletto de Giuseppe Verdi, si Susanna, din opera Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart.

La Opera Comică pentru Copii este eroina favorită a celor mici în roluri memorabile precum Rosina din opera Bărbierul din Sevilla, Clorinda din opera Cenușăreasa, ambele de Gioachino Rossini, Norina din opera Don Pasquale și Adina, din opera Elixirul dragostei, de Gaetano Donizetti.

Alexandru Constantin – bariton

Alexandru Constantin are o formație artistică și academică complexă, remarcându-se prin activitatea sa în domeniul operei, muzicii vocal-simfonice și al recitalului cameral. x

În repertoriul său se regăsesc roluri importante din literatura universală de operă, precum Escamillo din „Carmen" de Georges Bizet, Marcello din „La Bohème" de Giacomo Puccini, Don Giovanni din opera omonimă de Wolfgang Amadeus Mozart, Valentin din „Faust" de Charles Gounod, Germont din „La Traviata" de Giuseppe Verdi și Evgheni Oneghin din capodopera lui Piotr Ilici Ceaikovski.

Alexandru Constantin s-a remarcat și în repertoriul vocal-simfonic, interpretând lucrări de referință precum „Carmina Burana" de Carl Orff, „Requiem" de Gabriel Fauré și creații de Gaetano Donizetti și Felix Mendelssohn.

Activitatea sa concertistică include recitaluri de lied, arii și duete din opere celebre, desfășurate pe scene și în instituții culturale prestigioase din România, precum Opera Națională București, Muzeul George Enescu, Filarmonica din Oradea și Teatrul Național din București. A fost invitat în concerte de gală și proiecte culturale importante, printre care „Shakespeare și Muzica", „Take an Opera Break" și Concertul Extraordinar de Anul Nou al Fundației Calea Victoriei.

Despre stagiunea Musical Extravaganza

Concertele au menirea de a oferi publicului bucuria întâlnirii cu nume reprezentative ale scenei lirice, într-un cadru mai restrâns, ce oferă o perspectivă diferită asupra actului artistic faţă de cea de pe impozanta scenă a operei, dar şi de a apropia genul clasic de publicul de toate vârstele.  Spectatorii sunt invitaţi să îşi admire soliștii preferaţi într-o atmosferă selectă, completată de un acompaniament de cameră, ce pune în valoare interpreţii într-o lumină caldă şi personală.

Primele două stagiuni Musical Extravaganza, derulată sub îndrumarea artistică a tenorului Ştefan von Korch, a inclus peste 20 de concerte de succes, in care au încântat publicul, împreună cu solistul amfitrion: sopranele Oana Maria Şerban, Cristina Maria Oltean, Daniela Bucşan, tenorii George Vîrban, Mihai Urzicana, Andrei Mihalcea, Alin Stoica, baritonii Adrian Mărcan şi Fang Shuang, pianistul Alexandru Burcă, acordeonistul Emy Drăgoi, pianista Bogdana Cocîrlea, pianistul Marius Groza şi Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian – în formula de salon şi Orchestra Filarmonicii Piteşti – cea mai avangardistă din ţară.

Începând cu stagiunea 2026 / 2027 stagiunea Musical Extravaganza aduce în faţa publicului şi lucrări integrale  – prima din ele fiind cantata „Carmina Burana", urmată de „Messa da Requiem" de Giuseppe Verdi.

 

Citeste mai mult...
VIP - 249,00 lei
Categoria 1 - 199,00 lei
Categoria 2 - 169,00 lei
Categoria 3 - 149,00 lei
Locurile gri sunt ocupate.
CARMINA BURANA - Bacau, 20 martie 2027
Teatrul de Vara “Radu Beligan”, Bacau
Se incarca planul salii...
Nu ati gasit ceva ce va place?
Contactati-ne, suntem aici!
Sunati-ne sau trimiteti-ne un e-mail
office@ticketstore.ro
Newsletter
Introduceti adresa de e-mail

Abonare la newsletter

Abonati-va la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu ultimele evenimente si noutati. Va trebui sa va confirmati adresa de e-mail si va puteti dezabona oricand doriti.
Ticketstore
TicketStore.ro
Registrul Comertului: J2023001019237
CUI: 31112535
L-V, 09:00-18:00
office@ticketstore.ro

© 2026 ticketstore.ro.
Toate drepturile rezervate.