Cutiuta Muzicala 2 – Strica-Tot și Culorile Fermecate
Cutiuta Muzicala 2 – Strica-Tot și Culorile Fermecate

4 Iulie 2024 ora 10:00

Palatul Național al Copiilor - Sala Mare

„Cutiuța Muzicală  – Strică-Tot și Culorile Fermecate" este un super-spectacol educativ pentru copii, dar și pentru părinți despre cum „nu ești îndeajuns de bun", „uite ce fac alți copii" și educația bazată pe critică care îi afectează negativ pe cei mici și le scade stima de sine.

Spectacolul aduce în fața publicului mult îndrăgitele personaje din „Cutiuța Muzicală – Aventurile Pălăriei fermecate" și este o continuare a poveștii care a fascinat și a încântat generații de copii. Este un spectacol pentru întreaga familie, o poveste care continuă în aceeași notă de veselie ca și spectacolele anterioare, cu muzică și dans, dar și cu mesaje educaționale atât pentru copii, cât și pentru părinți, îmbrăcate metaforic și descoperite în dialogurile dintre personaje.

„Felul în care ne adresăm copiilor noștri este extrem de important pentru dezvoltarea lor. Fără să ne dăm seama, modul în care le atragem atenția asupra unui lucru pe care (poate) nu l-au făcut bine are un impact profund asupra stimei de sine. Cuvintele de încurajare și susținerea valorează mult pentru cei mici, mai ales când sunt în etapa de formare. Spectacolul are un mesaj profund, care se conturează treptat: copiii se comportă exact așa cum sunt tratați de părinți", a decalarat Liliana Ștefan, scenarist.

„Cutiuța Muzicală  – Strică-Tot și Culorile Fermecate" îl aduce pe scenă pe celebrul și temutul vrăjitor „Strică-Tot", alături de haioasele personaje Cochețica, Rufus, Șoricelul, Broscoiul și Șoricica. Vrăjitorul „Strică-Tot" reprezintă acel copil care din lipsă de afecțiune și atenție ajunge să se indentifice cu mesajele pe care le-a auzit frecvent în jurul său: ești rău, nu ești bun, nu faci nimic bine etc.

„Cutiuța Muzicală 2 – Strică-Tot și Culorile Fermecate" este un spectacol în care atragem atenția părinților asupra importanței felului în care se adresează copiilor, asupra impactului negativ pe care îl poate avea o educație bazată pe critică și lipsă de empatie față de cei mici. „Culorile Fermecate" sunt cele care îl vindecă și îl fac pe Strică-Tot să descopere cum se simte atunci când cineva are încredere în el, îi dă atenție și, în final, îi spune simplu „te iubesc".

„Cutiuța Muzicală" este unul dintre cele mai de succes proiecte muzicale din România dedicate copiilor și a revenit în atenția publicului cu primul spectacol de musical, „Aventurile Pălăriei Fermecate", pe scena Teatrului Muzical Ambasadorii.

Un adevărat fenomen, seria de CD-uri „Cutiuța Muzicală" înseamnă peste 1.500.000 de copii vândute, 10 albume, sute de cântece pentru copii, voci celebre ale unora dintre cele mai iubite vedete din România, precum Mădălina Manole, Horia Brenciu, Loredana, Anca Țurcașiu, Dan Bittman, Silvia Dumitrescu, Sanda Ladoși, Daniela Nane, Mihaela Rădulescu sau Andreea Marin, și nenumărate premii care recunosc valoarea și impactul asupra publicului.

Spectacolul este recomandat copiilor cu vârste între 3-10 ani.

„Cutiuța Muzicală  – Strică-Tot și Culorile Fermecate" este o producție a Teatrului Muzical Ambasadorii, singurul teatru pentru copii și tineret aflat sub tutela Ministerului Culturii, care anul acesta împlinește 5 ani de la înființare.

Vă așteptăm în lumea Teatrului Muzical Ambasadorii, unde ne distrăm, cântăm, dansăm și celebrăm 5 ani fantastici!

Mai multe informații găsiți pe site-ul Teatrului Muzical Ambasadorii: https://www.teatrulmuzicalambasadorii.ro/.

Facebook: https://web.facebook.com/teatrulmuzicalambasadorii/

Instagram: https://www.instagram.com/tmambasadorii/

TikTok: https://www.tiktok.com/@tmambasadorii

Website: https://www.teatrulmuzicalambasadorii.ro/

Pentru detalii suplimentare in legatura cu evenimentul de mai sus va rugam sa contactati firma organizatoare:  Teatrul Muzical Ambasadorii,  Bulevardul Tineretului 8-10, Sector 4, București

Citeste mai mult...
Acces general - 32,00 lei
Locurile gri sunt ocupate.
Locatie
Bulevardul Tineretului 8-10
Cutiuta Muzicala 2 – Strica-Tot și Culorile Fermecate, 4 iulie 2024
Palatul National al Copiilor, Bucuresti
Se incarca planul salii...
Nu ati gasit ceva ce va place?
Contactati-ne, suntem aici!
Sunati-ne sau trimiteti-ne un e-mail
office@ticketstore.ro
0722 119 194
Newsletter
Introduceti adresa de e-mail

Abonare la newsletter

Abonati-va la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu ultimele evenimente si noutati. Va trebui sa va confirmati adresa de e-mail si va puteti dezabona oricand doriti.
Ticketstore
TicketStore.ro
Registrul Comertului:
CUI:
L-V, 09:00-18:00
office@ticketstore.ro
0722 119 194

© 2024 ticketstore.ro.
Toate drepturile rezervate.