FLUTURI

Teatrul National De Opereta si Musical "Ion Dacian" prezinta:

FLUTURI 

11 Octombrie 2024 ora 19:00

„Fluturi” este un spectacol de dans care spune povestea unei tinere ce evadează dintr-o lume ostilă pentru a ajunge într-o lume de vis, plină de culoare. Este o poveste despre metamorfoză și evoluție, despre descoperirea de sine dar și despre căutarea iubirii perfecte. O călătorie inițiatică sau poate doar un vis. Toate acestea sunt transmise publicului prin diferite stiluri de dans, prin partiturile unor compozitori precum P.I.Ceaikovski sau E.Grieg, dar și prin arii din musicaluri celebre, în interpretarea Daniela Bucsan și Oana Rusu.

 Regia și coregrafia spectacolului sunt semnate de Relu Dobrin, care explică faptul că ceea ce a reușit să pună în scenă reprezintă viziunea și propriile răspunsuri la întrebări precum:

“Ce înseamnă realitatea? Unde se termină concretul și cum putem noi să-i depășim barierele pentru a trece dincolo, spre acel loc unde guvernează magia? De câte ori nu ne-am întrebat noi oamenii dacă vom găsi ceea ce căutăm, sensul tuturor frământărilor noastre, în lumea materială, în această existență palpabilă? Și dacă am putea să trecem dincolo, dacă am putea transcende timpul și spațiul pentru a intra într-o altă dimensiune unde nu există obstacole și unde aflăm că totul e altfel decât putem noi înțelege, la ce trebuie să renunțăm? Probabil am fi nevoiți să abandonăm orice teamă de necunoscut, să lăsăm în urmă orice gând nedemn ori poate chiar să renunțăm la forma actuală a existenței noastre. Și cum am arăta în urma acestei metamorfoze?

    Iată câteva dintre întrebările pe care mi le-am pus în timp ce lucram la spectacolul „Fluturi”. Întrebări la care nu e deloc ușor să căutăm răspunsul și care i-au provocat și pe marii gânditori. Însă până vom ajunge să dezlegăm aceste enigme, vă propun o variantă personală de răspuns, o mică poartă imaginată de mine pe care o deschid către dumneavoastră pentru un moment de evadare… o parte dintr-un vis pe care vă invit să-l trăiți împreună cu noi.

  Relu Dobrin

Ea - Daniela Bucsan

Calauza - Oana Rusu

El - Relu Dobrin

Contesele - Camelia Ghiță, Luminița Florescu, Oana Vâlceanu, Sabina Ioniță, Alexandra Borîia, Bianca Flueraș

Conții - Andrei Ciobanu, Octavian Ștefănescu

Indrăgostiții - Gabriela Pojoreanu, Relu Dobrin

Subtilitatea - Andreea Bârzescu

Forța - Marian Chirazi, Camelia Ghiță, Eugenia Stoian, Sabina Ioniță, Bianca Flueraș, Albertino Neagu, Marius Merdicos

Grația - Gabriela Pojoreanu, Oana Vâlceanu

Seducția - Eugenia Stoian  

Bucuria - Albertino Neagu, Marius Merdicos

Încrederea -  Maria Rogojan, Marian Chirazi

Călăuza de peste lumi - Sorina Micșunescu

Scânteia - Sabina Ioniță

Fumul -  Gabriela Pojoreanu, Andreea Bârzescu, Eugenia Stoian, Maria Rogojan, Albertino Neagu, Marius Merdicos

Conții tineri - Vlad Tențu, Alexandra Borîia, Marina Stanciu, Eva Gurtovaia, Melis Ramazan, Elena Dumitru

Fluturi - Oana Vâlceanu, Gabriela Pojoreanu, Bianca Flueraș, Eugenia Stoian, Camelia Ghiță, Luminița Florescu, Sabina Ioniță,  Andreea Bârzescu, Maria Rogojan, Marius Merdicos

Echipa artistică

Regia și coregrafia: Relu Dobrin

Scenografia: Daniel Tița

Textul: Monica Stoica

Aranjamentul muzical: Marius Meragiu

Proiecții video: Andrei Duruș

Echipa tehnică

Șef atelier tehnic: Emil Popescu

Producător delegat: Corina Ștefan

Regie de culise: Cătălin Cocheș

Lumini: Cătălin Maican

Sunet: Dragoș Vișan

Machiaj: Adelina Bodnar

Perucherie: Anca Dobrin

Montatori decor: Dumitru Papa, Ion Stoian, Gheorghe Iacob, Cătălin Stoian.

Cabine: Florentina Roibu, Negoița Chelaru, Corina Bucur, Alexandra Găman.

Pentru detalii suplimentare in legatura cu evenimentul de mai sus va rugam sa contactati societatea organizatoare:  Teatrul National de Opereta si Musical Ion Dacian,  CIF 4340099, BUCURESTI



Citeste mai mult...
Diamond - 100,00 lei
Gold - 60,00 lei
Gold - 60,00 lei
Gold / Reducere Pensionari - 30,00 lei
Gold / Reducere Elevi/Studenti - 15,00 lei
Locurile gri sunt ocupate.
Locatie
Bulevardul Octavian Goga Nr.1 Sector 3
FLUTURI, 11 octombrie 2024
Teatrul National de Opereta si Musical Ion Dacian, Bucuresti
Se incarca planul salii...
Nu ati gasit ceva ce va place?
Contactati-ne, suntem aici!
Sunati-ne sau trimiteti-ne un e-mail
office@ticketstore.ro
0722 119 194
Newsletter
Introduceti adresa de e-mail

Abonare la newsletter

Abonati-va la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu ultimele evenimente si noutati. Va trebui sa va confirmati adresa de e-mail si va puteti dezabona oricand doriti.
Ticketstore
TicketStore.ro
Registrul Comertului:
CUI:
L-V, 09:00-18:00
office@ticketstore.ro
0722 119 194

© 2024 ticketstore.ro.
Toate drepturile rezervate.