storage/upload/1/2023_04_1681828932_41.jpg

REBECCA

Sala Teatrului National de Operetă si Musical „Ion Dacian”

(Bd. Octavian Goga, nr. 1)

23 Noiembrie 2024 ora 18:00

O nouă premieră la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”: „Rebecca”

REBECCA
Musical von Sylvester Levay & Michael Kunze
 
„Rebecca”, una dintre cele mai de succes producții semnate de echipa Sylvester Levay
(muzica) – Michael Kunze (libretul), laureați ai premiului Grammy și creatori ai celebrelor
producții „Mozart!”, „Elisabeth” și „Marie Antoinette”, a avut premiera la Teatrul Național
de Operetă și Musical „Ion Dacian” în regia lui Attila Béres în data de 16 iunie
2023.
Spectacolul are la bază povestea romanului omonim scris de Daphne du Maurier în 1938, care a facut-o pe autoarea engleză una dintre cele mai celebre scriitoare ale vremii. Ca și alte lucrări ale autoarei, precum „Jamaica Inn” sau „Birds”, și „Rebecca” a fost adaptată pentru marele ecran de catre regizorul caștigător al Premiului Oscar, Afred Hitchcock, devenind unul dintre cele mai cunoscute producții ale acestuia.

Musicalul a fost prezentat în premieră la Viena, la Raimund Theater, pe 28 septembrie 2006, regia Francesca Zambello, și a devenit în scurt timp un succes internațional, jucându-se cu casa închisă pentru mai bine de trei ani consecutiv. În anii care au urmat, musicalul a fost montat cu același succes în Japonia, Finlanda, Ungaria, Suedia, Germania, Elveția, Rusia, Serbia și Cehia. Pe 4 septembrie 2023 este programată premiera la Charing Cross Theatre din Londra în regia lui Alejandro Bonatto.
Musicalul adus pentru prima oara în Romania de către Teatrul Național de Operetă „Ion
Dacian” în stagiunea 2010-2011, se va juca în premiera în sala noua a Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”,din Blvd. Octavian Goga Nr.1, alăturându-se titlurilor celebre din repertoriul actual, dintre care amintim: My Fair Lady, Voievodul Èšiganilor, Secretul lui Marco Polo, Kiss me, Kate!, Victoria și-al ei Husar sau Èšara Surâsului.

Sinopsis
Întâmplările sunt prezentate din perspectiva unei tinere naive fără mijloace materiale, „Ich”. Lucrând ca însoțitoare pentru o femeie bogată din America, aflată în vacanță pe Coasta de Azur, ea îl întâlnește pe Lordul Maxim de Winter, un englez foarte bogat, care îi devine în scurt timp soț. După căsătorie, ea îl însoțește în enigmatica și neprietenoasa casă de pe domeniul Manderley, unde pare că spiritul Rebeccăi, prima doamnă de Winter, care murise în urmă cu un an într-un misterios accident pe mare, este încă prezent. Privită cu suspiciune și tratată cu malițiozitate de către doamna Danvers, menajera casei, a cărei devoțiune față de Rebecca pare a fi patologica, foarte tânăra doamnă de Manderley se simte tot mai copleșită de noua ei viață, în timp ce soțul ei, Maxim, pare că se afundă tot mai mult în secretele întunecatei case. O întâmplare neașteptată tulbura și mai mult viețile personajelor, amenințând să dezvăluie mistere nebănuite.

Prezentări ale realizatorilor:
Michael Kunze
Michael Kunze este un textier și libretist de teatru muzical de renume internațional, distins cu premiul Grammy și cu premiul muzical german ECHO pentru întreaga carieră. Spectacolele sale de musical cele mai cunoscute, „Elisabeth”, „Dansul vampirilor”, „Mozart!” și „Rebecca” au pus bazele unui nou gen de teatru muzical contemporan foarte popular („DramaMusical”), înregistrând de-a lungul timpului o audiență de peste 16 milioane de oameni în toată lumea. Numele său este asociat cu succesul înregistrat în țări germanofone de către numeroase spectacole internaționale, pentru care a tradus și adaptat libretul.
Michael Kunze mai are în palmares 88 de discuri de aur și de platină, 3 premii Golden
Europe, 2 premii Best Musical (Image1996 și Image1998), Premiul Musicalul Anului în 2000 pentru „Mozart!”, în 2001 pentru „Elizabeth”, în 2003 pentru „Dansul Vampirilor” și în 2007 pentru „Rebecca”.
Sylvester Levay
Castigător al premiului Grammy în 1975 pentru „Fly, Robin, Fly”, precum și al celei mai înalte distincții germane pentru performanțe în domeniul muzicii (Golden Europe Award), Sylvester Levay a compus, orchestrat și dirijat coloana sonoră a peste 80 de filme, printre care „Scarface”, „Flashdance”, „Cobra” și „Airwolf”, compunând totodată muzica pentru celebrele musicaluri „Elisabeth”, „Mozart!”, „Marie Antoinette” și „Rebecca”. Printre personalitățile cu care a lucrat se număra Donna Summer, Elton John, Lorenzo Lamas, Michael Douglas, George Lucas, Sylvester Stallone, Whoopie Goldberg, Peter O’Toole și Steven Spielberg. De asemenea, a ținut cursuri de compoziție și aranjament muzical la universități și academii de prestigiu, precum National Academy of Recording Arts and Sciences (NARAS) și Academy of Television Arts & Sciences (ATAS).
Attila Béres
În prezent este directorul general al Teatrului Național din Miskolc, Ungaria, începând cu anul 2014. Între 2004 și 2010 a fost regizor principal al Teatrului Național de Operetă și Musical din Budapesta, unde a montat spectacole precum „Baroneasa Lili” de Jenó Huszka, „Dansul nupțial” de Ferenc Fegya Jávori, „Viața pariziană” de J.Offenbach sau „Văduva veselă” de Franz Lehár. Printre premiile sale se numără premiul pentru „Cel mai bun spectacol” la Festivalul Național de Teatru din Ungaria, în 2003 pentru musicalul „Undeva in Europa”, o nominalizare pentru „Cel mai bun spectacol” în cadrul Festivalului Național de Teatru din Rusia Golden Masc, în 2008, pentru „Baroneasa Lili” de Jenó Huszka, și premiul pentru cel mai bun spectacol musical al Asociației Criticilor din Ungaria, pentru musicalul The Producers, de Mel Brooks.
A colaborat cu teatre din Ungaria, Rusia, Slovacia, Serbia, Germania, Italia, Croația, Austria, Statele Unite ale Americii. În anul 2007 la Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” a montat piesa „Văduva Veselă” de Franz Lehar.

Rebecca
Musical în doua acte de Michael Kunze & Sylvester Lévay
Libretul și versurile: Michael Kunze
Muzica și orchestrația: Sylvester Levay
După romanul “Rebecca” de Daphne du Maurier
Traducere și adaptare în limba română: Ernest Fazekas
Un spectacol de Attila Béres
Coordonator Muzical: Tamás Bolba (Ungaria)
Dirijor: Constantin Grigore
Decor: Balázs Horesnyi (Ungaria)
Costume: Rita Velich (Ungaria)
Coregrafie: Ákos Tihanyi (Ungaria)
Dirijor cor: Aurel Muraru
Asistent regie: Sorina Raluca Micșunescu
Asistent coregrafie: Rita Szuts (Ungaria), Relu Dobrin
Light design: Dreiszker Jozsef (Ungaria)Sound design: Tamas Istvan Ditzman (Ungaria)
Producător delegat general: Corina Ștefan

Distribuție:
Ich : Cristina Popa
Maxim de Winter : Victor Bucur
Mrs. Danvers : Georgiana Mototolea
Jack Favell : Cătălin Petrescu
Frank Crawley : Florin Ganea
Ben : Dumitru Filip
Edythe Van Hopper : Bianca Ionescu-Ballo
Beatrice Lacy : Cristina Trandafir
Giles Lacy : Valentino Tiron
Colonelul Julyan : Marius Mitrofan
Judecătorul Horridge : Anton Zidaru
Roluri Secundare și Figurație :
Frith : Alois Doboș
Robert : Marius Meragiu
Mrs. Rutherford : Gladiola Nițulescu- Lamatic
Clarice : Geraldina Petre
Umbre : Oana Vâlceanu , Melis Ramazan, Camelia Ghiță, Evita Gurtovaia
Cealaltă ,,Eu’’ : Andreea Bârzescu
Ospătar : Mircea Crăciun
Umbra Rebeccăi : Gabriela Pojoreanu
Servitori în conacul Manderley : Ioana Băiașiu,Carmen Anghel,Răzvan Rusu,Alexandru Vasile

Durata spectacolului : 3h ( 1 pauza )

Nota: Ticketstore.ro isi rezerva dreptul de a anula rezervarile neachitate cu 48 de h inainte de spectacol.

Biletele pot fi cumparate online pe www.ticketstore.ro sau de la:

   1.  Casa de bilete a Teatrului Național de Opereta și Musical "Ion Dacian" – B-dul Octavian Goga Nr.1

(marti-vineri 12.00-19.00 și cu o ora înainte de spectacole sâmbătă și duminica)

2.  Casa de bilete a Salii Dalles – B-dul Nicolae Balcescu Nr.18 (luni-vineri 10-17)

Pentru detalii suplimentare în legătură cu evenimentul de mai sus vă rugăm să contactați societatea organizatoare:  Teatrul National de Opereta si Musical Ion Dacian,  CIF 4340099, BUCURESTI

Citeste mai mult...
Diamond - 200,00 lei
Last minute - 200,00 lei
Gold - 150,00 lei
Silver - 100,00 lei
Silver - 100,00 lei
Silver / Reducere Pensionari - 50,00 lei
Silver / Reducere Elevi/Studenti - 25,00 lei
Locurile gri sunt ocupate.
Locatie
Bulevardul Octavian Goga Nr.1 Sector 3
REBECCA, 23 noiembrie 2024
Teatrul National de Opereta si Musical Ion Dacian, Bucuresti
Se incarca planul salii...
Nu ati gasit ceva ce va place?
Contactati-ne, suntem aici!
Sunati-ne sau trimiteti-ne un e-mail
office@ticketstore.ro
0790 830 360
Newsletter
Introduceti adresa de e-mail

Abonare la newsletter

Abonati-va la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu ultimele evenimente si noutati. Va trebui sa va confirmati adresa de e-mail si va puteti dezabona oricand doriti.
Ticketstore
TicketStore.ro
Registrul Comertului:
CUI: 31112535
L-V, 09:00-18:00
office@ticketstore.ro
0790 830 360

© 2024 ticketstore.ro.
Toate drepturile rezervate.