LEGENDA UMORULUI ROMANESC – RADU PIETREANU - SPECTACOL EXTRAORDINAR

SPECTACOL EXTRAORDINAR

LEGENDA UMORULUI ROMANESC – RADU PIETREANU

40 DE ANI PE SCENA

SALA PALATULUI, 20 OCTOMBRIE, ORA 19.00

Pe 20 octombrie, ora 19.00, portile Salii Palatului devin neincapatoare pentru un spectacol extraordinar in care inegalabilul Radu Pietreanu ne va incanta si cu care vom celebra cei 40 de ani pe scena ai artistului intr-un un super show de comedie.

Cu o carieră începută în urmă cu peste 40 de ani, artistul s-a făcut remarcat în "Vacanța Mare" și în nenumăratele show-uri de televiziune în care a apărut.

“În acest spectacol am pus cele mai tari momente de umor din toată cariera mea de 40 de ani. Se râde de la primul cuvânt pana la ultimul, timp de 2 ore. Uneori spectatorii mai scapă câte o lacrimă când mai aduc aminte de țară, de neam, de situația în care suntem... Chitara are un rol important în spectacol, parodiile curg una după alta iar publicul este parte activă în show! Sala cântă cu mine și ne distrăm împreună. Show-ul meu este cel mai bine vândut în România la această oră, pentru că este curat (pot veni și copiii), umorul este molipsitor și fresh, distracția este garantată. Un ONE MAN SHOW care se vede odată în viață!” ne marturiseste artistul.

Pentru detalii suplimentare in legatura cu evenimentul de mai sus va rugam sa contactati firma organizatoare:  Magic Moments SHOW SRL , CIF 32004671, BUCURESTI

 

Citeste mai mult...
VIP - 240,00 lei
Categoria 1 - 200,00 lei
Categoria 2 - 170,00 lei
Categoria 3 - 120,00 lei
Categoria 4 - 100,00 lei
Locurile gri sunt ocupate.
Locatie
Str. Campineanu Ion nr. 28
LEGENDA UMORULUI ROMANESC – RADU PIETREANU - SPECTACOL EXTRAORDINAR , 20 octombrie 2024
Sala Palatului, Bucuresti
Se incarca planul salii...
Nu ati gasit ceva ce va place?
Contactati-ne, suntem aici!
Sunati-ne sau trimiteti-ne un e-mail
office@ticketstore.ro
0722 119 194
Newsletter
Introduceti adresa de e-mail

Abonare la newsletter

Abonati-va la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu ultimele evenimente si noutati. Va trebui sa va confirmati adresa de e-mail si va puteti dezabona oricand doriti.
Ticketstore
TicketStore.ro
Registrul Comertului:
CUI:
L-V, 09:00-18:00
office@ticketstore.ro
0722 119 194

© 2024 ticketstore.ro.
Toate drepturile rezervate.