MARIO SI LUIGI SHOW - Cluj Napoca

MARIO SI LUIGI SHOW / Cluj 

Spectacol  pentru copii 

27 Septembrie 2024 Ora 11:00

Cinema Mărăști Cluj-Napoca 

Din bine cunoscutele jocuri, direct pe scenă, vin cu drag și bucurie chiar MARIO și LUIGI.

Cu mult umor și multe surprize, cele două personaje, îndrăgite de copiii din întreaga lume, vor să își

facă prieteni noi și să vă povestească recentele lor aventuri. Așa că nu ratați întâlnirea cu Mario și Luigi

în cel mai nou spectacol marca Golden Party.

Cu cântece, dansuri și multă veselie, vă așteptăm la „Mario și Luigi Show” – un spectacol pentru

întreaga familie.

De dimineață noi ne-am trezit

Cu veselie la drum noi am pornit

De dimineață, căci ne dorim

Cu voi să ne întâlnim.

Mario și Luigi vă salută și vă așteaptă la un super-spectacol. Ne vedem acolo, nu- i așa?!

Copiii pot dansa și cânta alături de actorii din spectacol , iar pentru că cei mici sunt parte a scenariului, li se pun adesea întrebări și li se cere implicarea în spectacol. Ceea ce este nou și complet special chiar și pentru un teatru neconvențional, este că după  spectacol cei mici au parte și de un program de “încălzire” prin muzică și dans și multe alte activități printre care și face painting (optional) , alături de animatorii Golden Party.

Durata spectacolului: 45 minute

Scenariul: Ionela Petri 

Regia : Valea Rares 

Producător: Golden Party

Spectacol pentru audiență +2

IMPORTANT:

Un bilet este valabil pentru o singură persoană. Toți participanții la spectacol, adulți și copii, trebuie să cumpere bilet doar copiii între 1-18 luni au acces gratuit (însă nu au loc asigurat).

Accesul minorilor (0-18 ani) în locația evenimentului se face doar însoțiți de minim un adult (părinte sau tutore legal).

Accesul în locația evenimentului se face cu aproximativ 20 de minute înainte de începerea spectacolului. Vă rugăm nu întârziați!

Accesul pe scenă la sfârșitul show-ului se face doar pe baza brățării primite de la intrare, spectatorilor de la categoria VIP.

Persoanele care ajung după începerea spectacolului, au acces în sală, dar își pierd locurile și vor putea ocupa loc, dar în limita scaunelor rămase libere.

Atenție, se filmează și se fotografiază!

Prin cumpărarea unui bilet, Participantul se obligă să respecte Regulile de participare și acces la spectacol, reguli disponibile în REGULAMENT ⬇

www.goldenparty.ro/regulament-spectacole-copii

Citeste mai mult...
Categoria 1 - 50,00 lei
Locurile gri sunt ocupate.
Locatie
Strada Aurel Vlaicu Nr.3
MARIO SI LUIGI SHOW - Cluj Napoca , 28 septembrie 2024
Cinema Marasti, Cluj-Napoca
Se incarca planul salii...
Nu ati gasit ceva ce va place?
Contactati-ne, suntem aici!
Sunati-ne sau trimiteti-ne un e-mail
office@ticketstore.ro
0722 119 194
Newsletter
Introduceti adresa de e-mail

Abonare la newsletter

Abonati-va la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu ultimele evenimente si noutati. Va trebui sa va confirmati adresa de e-mail si va puteti dezabona oricand doriti.
Ticketstore
TicketStore.ro
Registrul Comertului:
CUI:
L-V, 09:00-18:00
office@ticketstore.ro
0722 119 194

© 2024 ticketstore.ro.
Toate drepturile rezervate.