Concert-spectacol: „Vienna Vision" - A fost odata in decembrie
10 Decembrie 2025 ora 19:00
Sala Dalles Bucuresti
În premieră în acest an, poveştile de iarnă se spune altfel. „Vienna Vision – A fost o dată în decembrie" aduce pe scenă o producție unică, aflată la granița dintre teatru și muzică, în care sunetul cald al orchestrei de suflători și vocea primadonei serii se împletesc cu jocul de rol, mișcarea scenică şi buna dispoziţie.
Sub bagheta dirijorului Silviu Deaconescu şi în viziunea regizorului Alexandru Unguru, refrenele prind viaţă, iar istrumentiştii îşi părăsesc amplasamentul static, devenind actori, astfel că fiecare temă sonoră devine o scenetă, scenetele se înlănţuiesc în capitole, iar capitolele se contopesc în „A fost odată în decembrie" – o poveste despre bucurie, nostalgie și magia iernilor de altădată, spusă cu prospețimea și energia prezentului.
« „A fost odată în decembrie" nu este doar un concert – este un voiaj narativ în care pornim împreună cu publicul și îl parcurgem pas cu pas, de la primele acorduri până la ultima notă. Pe acest drum, introducerile umoristice, momentele teatrale pline de viață sau cele poetice pline de sensibilitate fac tranziţii între polcile, mazurcile şi marşuri celebre, interpretate de Vienna Wind Orchestra, într-un spectacol de Crăciun voios şi atipic, care nu doar se ascultă, ci se trăiește – cu ochii, cu urechile și cu inima, " explică dirijorul Silviu Deaconescu.