storage/upload/1/2025_09_1757681899_79.jpeg

PAUL SURUGIU-FUEGO – ”IARNA COLINDELOR MELE ” – concert extraordinar de colinde și cântece de Crăciun

24 Decembrie 2025 ora 19:00

Casa de Cultura a Sindicatelor Ploiesti

Se apropie sărbătorile și tradiția spune, de 19 ani, că artistul iubit, Paul Surugiu Fuego, pornește la drum în deja cunoscutul său turneu național de colinde. Deja anul acesta este mult mai complicat de organizat spectacole, după măririle de taxe aferente organizărilor, artistul vrea să ajungă la publicul său. Astfel, el propune anul acesta un spectacol-sărbătoare, o poveste prin care, două ore, uiți de toate și devii una cu muzica sărbătorii și cu celebrele sale piese, atât de apreciate în ultimii 25 de ani. Fuego nu colindă tradițional, el propune poezie, imagini, emoții, dar și voie bună, destindere, relaxare. Va cânta parte din cele mai cunoscute melodii, nu va lipsi nici ”Bradul” și nici glumele care vin la pachet cu starea sa de bine.

Publicul se va emoționa la teme despre părinți, despre reîntoarcerea acasă, dar și la colinde tradiționale, la sonorități aparte și orchestrații pe măsură. Spectacolul are în prim plan bucuria care ne cuprinde pe toti atunci când se aproprie Crăciunul, fiind conștienți că ar fi o mare veselie în lume dacă ar fi Crăciun în fiecare zi!

Melodii precum ”Vals de Crăciun”, ”Colindă pentru părinți”, ”Atâta-i colinda”, ”La mulți ani, e noaptea de Crăciun”, ”E vremea colindelor” sau celebra ”Împodobește, mamă, bradul” vor răsuna pe scena, într-un concert bazat pe interpretare, pe suflet, pe recitări și versuri înalte și o întreagă stare de bine. Nu ratați așadar, evenimentul iernii, alături de Paul Surugiu-Fuego și band-ul său!

” Anul acesta propun stare de bine, într-o iarnă aparte, pentru care-mi doresc fără menajamente să aibă coloana sonoră a colindelor mele! Va fi un concert cu piese mai noi și mai vechi, cu echipa mea, cu emoție, dar și cu mult râs, cu seninătate și cu valori aparte, despre care o să vă povestesc! Crăciunul nu este altceva decât bucuria de a fi împreună și eu vreau ca toată luna decembrie, pe oriunde ajung, să fim împreună și să înțelegem iar, mai bine și mai profund, esența acestei sărbători pe care o cânt de mai bine de 25 de ani! Vă aștept cu tot dragul la sala de spectacole, cu sufletul meu de colindă!” (Paul Surugiu Fuego) 

Pentru detalii suplimentare în legătură cu evenimentul de mai sus vă rugăm să contactați societatea organizatoare:  PRESTIGE ART PRODUCTION,  CUI  50943492, BUCUREȘTI

Citeste mai mult...
Categoria 1 - 185,00 lei
Categoria 2 - 165,00 lei
Locurile gri sunt ocupate.
Locatie
Blvd. Republicii 65
FUEGO – IARNA COLINDELOR MELE - Ploiesti, 24 decembrie 2025 - 19:00
Casa de Cultura a Sindicatelor , Ploiesti
Se incarca planul salii...
Nu ati gasit ceva ce va place?
Contactati-ne, suntem aici!
Sunati-ne sau trimiteti-ne un e-mail
office@ticketstore.ro
0790 830 360
Newsletter
Introduceti adresa de e-mail

Abonare la newsletter

Abonati-va la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu ultimele evenimente si noutati. Va trebui sa va confirmati adresa de e-mail si va puteti dezabona oricand doriti.
Ticketstore
TicketStore.ro
Registrul Comertului: J2023001019237
CUI: 31112535
L-V, 09:00-18:00
office@ticketstore.ro
0790 830 360

© 2025 ticketstore.ro.
Toate drepturile rezervate.